Filtru căutare: Arad

CENTRUL MEDICAL SPERANŢĂ PENTRU VIAŢĂ SRL

Adresa

Mihai Eminescu, nr. 2

header image

Despre CENTRUL MEDICAL SPERANŢĂ PENTRU VIAŢĂ SRL

Ingrijirea paliativa reprezinta o ramura a medicinii nou implementata si in tara noastra.

Centrul nostru de ingrijiri paliative „SPERANTA PENTRU VIATA” si-a inceput activitatea in sistemul public privat in luna iunie a anului 2014 fiind situat intr-o zona linistita a orasului Ineu.

Functionam cu un nr. de 25 de paturi, insuficient raportat la numarul mare de solicitari. In centrul nostru isi desfasoara activitatea doi medici specialisti in ingrijiri paliative, sapte asistenti medicali, opt infirmiere, doua bucatarese si o spalatoreasa.

Pe parcurs am incercat sa ne facem cunoscuta activitatea prin diferite moduri (pliante, calendare, internet). La inceput am fost perceputi ca azil, majoritatea solicitarilor fiind pentru internarea varstnicilor. Ulterior am reusit in mare masura sa ne facem intelesi, pacientii nostri sunt cu probleme grave de sanatate care necesita control asupra durerii, dispneei, anxietatii si a altor simptome asociate patologiei. In dialogul nostru cu pacientii, acestia ne marturisesc adesea ca ne deosebim cu mult de alte spitale prin rabdare, prin modul de abordare a pacientului aflat in suferinta, prin sfaturile utile pentru ei si familie. Isi exprima deschis multumirea si in acelasi timp sunt uimiti de conceptul nostru holistic. Faptul ca au acces la preot, la psiholog este un lucru care le ofera liniste, se simt in siguranta pentru ca cineva se ingrijeste si de sufletul lor, cuiva ii pasa de ceea ce gandesc despre boala si ceea ce va urma. Sunt pacienti care aud in alte spitale despre modul nostru de ingrijire si tratament si familiile lor ne contacteaza in speranta ca se va elibera un loc si pentru bolnavul lor.

Faptul ca avem solicitari pentru internare la recomandarea fostilor pacienti sau a familiei acestora, precum si modul in care pacientul ne multumeste, uneori cu privirea pentru modul in care este ingrijit reprezinta pentru noi o multumire sufleteasca si o satisfactie care nu poate fi masurata in cuvinte.